Pagina presei

Parteneriat intre FunGift.ro si GECAD ePayment

FunGift - cadouri onlineFunGift.ro si GECAD ePayment anunta incheierea unui parteneriat pentru derularea tranzactiilor online pe www.fungift.ro. La trei ani de la lansare, avand peste 400 de produse diferite in portofoliu, FunGift.ro este unul dintre cele mai cunoscute magazine online de cadouri din Romania. Platforma aleasa este BRD ePayment®, solutia integrata de comert electronic dezvoltata de GECAD ePayment care ofera toate functionalitatile necesare dezvoltarii unei afaceri online de succes: procesare plati online, antifrauda, servicii webmarketing, instrumente de marketing si vanzari, rapoarte, suport tehnic 24/7.

"Dragostea fata de client este pe primul loc in cadrul culturii organizationale FunGift. Din aceasta cauza cautam pentru clientii nostri cele mai bune repere de pe piata - astfel ca era normal ca atunci cand vorbim despre metode de plata online sa oferim clientilor nostri solutia ePayment. Avand in vedere ca de la implementarea solutiei, numarul comenzilor platite online s-a dublat, ma astept ca procentul platilor prin card sa creasca semnificativ in 2008", explica Marius Ciocan, Project Manager FunGift.ro.

Conform declaratiilor FunGift.ro, platile online reprezinta intre 3%-5% din totalul vanzarilor inregistrate de magazin iar pana la finalul anului oficialul companiei estimeaza ca platile prin card sa ajunga la 10%. Colaborarea intre cele doua companii include implementarea solutiei BRD ePayment si pentru www.casualwear.ro, magazin online de confectii si accesorii si www.floriinconstanta.ro, primul magazin din reteaua nationala de florarii online Flori in RO, din care mai fac parte alte 15 florarii online locale.

"Cu sapte magazine online de profil aparute de la inceputul anului numai in sistemul ePayment, cadourile online reprezinta un segment important pentru dezvoltarea comertului electronic. Colaborarea cu FunGift ne onoreaza si reprezinta un pas inainte in promovarea catre un public si mai larg a platilor online prin card", declara Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.

In 2007, FunGift a inregistrat o cifra de afaceri de 150.000 euro, dublu fata de valoarea inregistrata in 2006. Cele mai vandute cadouri sunt tricourile cu mesaje amuzante, jucariile cu porturi USB si cele antistres. "De fapt, putem vorbi de un anumit tip de cadouri doar in perioadele sarbatorilor. In afara acestor perioade, cele mai mari vanzari le inregistreaza cadourile amuzante, indiferent de ce reprezinta ele", declara Marius Ciocan.

PCI DSS Visa MasterCard PayPal VeriSign HACKER SAFE certified sites prevent over 99.9% of hacker crime.